Cine este cel mai bine cotat jucător din campionatul românesc. Fotbalistul care a pierdut cel mai mult din valoare

de: Beatrice Dumitru
22 12. 2023

Transfermarkt, site-ul numărul 1 în materie de cote de piață ale fotbaliștilor, a actualizat valorile fotbaliștilor din Superliga României. Astfel, mai mulți jucători au înregistrat o creștere a cotei de piață, în timp ce alții și-au pierdut din valoare. Iată fotbaliștii care se află în TOP 3.

Cei mai valoroși fotbaliști din Superliga

După 21 de etape desfășurate în primul eșalon al României, roș-albaștrii se situează în vârful clasamentului, la opt puncte în fața lui CFR Cluj, ocupanta locului secund cu 36 de puncte, și la 10 lungimi de Universitatea Craiova, care completează podiumul cu 34 de puncte. Și pe Transfermarkt, FCSB ocupă locuri fruntașe.

După noua actualizare, Superliga are, din nou, un fotbalist evaluat la peste 5,5 milioane de euro. Este vorba despre mijlocașul roș-albaștrilor Darius Olaru, autor a zece goluri în 21 de meciuri în acest sezon. Florinel Coman ocupă poziția secundă cu cini milioane de euro, iar Octavian Popescu se situează pe locul trei, cu 3.4 milioane de euro, cu cea mai importantă scădere, minus 400.000 de euro.

Campioana Farul Constanța a dat doar doi jucători în TOP 10, Tudor Băluță, locul șapte, cu 2.6 milioane de euro, și pe Adrian Mazilu, locul opt, cu 2.5 milioane de euro, în timp ce fosta campioană, CFR Cluj, îl are doar pe Cristi Manea în primii zece cei mai bine cotați fotbaliști din Superliga. De la Dinamo, cel mai valoros jucător este Cristian Costin a cărui valoare este de doar 500.000 de euro.

Darius Olaru, jucător FCSB. Sursa foto: Sport Pictures

Primii  11 jucători din Superligă, potrivit noilor cote de piață

  • Portar: Horațiu Moldovan (Rapid) – 2,6 milioane de euro
  • Fundaș dreapta: Cristi Manea (CFR Cluj) – 3,2 mil.
  • Fundași centrali: Anton Kresic (CFR Cluj) – 1,1 mil. și Paul Iacob (Rapid) – 1,2 mil.
  • Fundaș stânga: Nicușor Bancu (CSU Craiova) – 1,5 mil. SAU Andrei Borza (Rapid) – 1,5 mil.
  • Mijlocași centrali: Vladimir Screciu (CSU Craiova) – 2,2 mil. și Tudor Băluță (Farul) – 2,6 mil.
  • Extremă dreapta: Adrian Mazilu (Farul) – 2,5 mil.
  • Mijlocaș ofensiv: Darius Olaru (FCSB) – 6,5 mil.
  • Extremă stânga: Florinel Coman (FCSB) – 5 mil.
  • Atacant: Andrea Compagno (FCSB): 2,3 mil.

Citește și: SuperLiga, în cădere liberă cu pierderi de 70 de milioane de euro într-un singur sezon. Topul celor mai valoroase echipe

Câți bani vrea Gigi Becali pentru Darius Olaru

Darius Olaru, cel mai bine cotat jucător din Superliga, a fost cumpărat de FCSB în iarna anului 2020 de la Gaz Metan Mediaș, pentru 600.000 de euro. Mijlocașul s-a impus ca titular în garnitura de start a roș-albaștrilor și în decurs de cinci sezoane, a strâns 160 de partide în toate competițiile.

Citește și: TOP 10 fotbaliști cărora le-a scăzut drastic cota în 2023. Cine este jucătorul cu cea mai mare scădere a valorii de piață

Gigi Becali spunea recent că îl va vinde pe Darius Olaru pentru zece milioane de euro, acesta fiind în atenția cluburilor din străinătate. Presa din Scoția scria la începutul lunii decembrie despre interesul celor de la Rangers pentru mijlocașul vicecampioanei României.

Gruparea ar fi dispusă să pună pe masă cicni milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Darius Olaru în perioada de mercato din iarnă. ”Acesta i-ar putea oferi mai multă creativitate lui Rangers la mijlocul terenului și poate fi adus pentru cinci milioane de euro – clauza de reziliere”, notau scoțienii.